Lungimea contează

"Am făcut această scrisoare mai lungă decât de obicei doar pentru că nu am avut timp sa o fac mai scurtă."

Blaise Pascal

Întrebare

Cum ar fi ca în fiecare dimineaţă să-ţi începi ziua cu o scrisoare de la o persoană pe care o admiri şi care te admiră?

Omul face locul


Un călător trecând pe lângă un mare oraş l-a întrebat pe bătrânul ce stătea pe marginea drumului:

"Cum sunt oamenii din acest oraş?"
"Cum sunt cei din locul în care vii?" l-a întrebat bărbatul.
"Îngrozitori," i-a răspuns călătorul. "Răi, nevrednici şi detestabili din toate punctele de vedere."
"Aha," spuse bătrânul, "aşa ţi se vor părea şi cei din acest oraş."

De-abia plecă primul călător când un al doilea se opri lângă bătrân, interogându-l cu privire la oamenii din oraşul ce se vedea în zare. Bătrânul îl întreabă şi pe acest călător despre oamenii din locurile de unde venea.

"Sunt nişte oameni buni: cinstiţi, muncitori şi foarte generoşi," i-a spus călătorul. "Mi-a părut sincer rău că am plecat."
Bătrânul i-a răspuns:
"Exact aşa îi vei vedea şi pe oamenii de aici."

John C. Maxwell - Câştigă cu oamenii

Change agent

"Poate deosebirea dintre cei doi fraţi ar putea fi redată în modul cel mai convingător astfel: dacă Aron ar fi dat peste un muşuroi de furnici într-un luminiş, s-ar fi întins pe burtă şi ar fi privit viaţa complicată a furnicilor - ar fi văzut cum unele cară hrană pe drumurile furniceşti şi altele duc ouăle albe. Ar fi observat cum doi membri ai muşuroiului, când se întâlnesc, îşi unesc antenele şi discută. Ar fi stat ore întregi absorbit de furnicarul pământului. În schimb Cal, dacă ar fi dat peste acelaşi muşuroi, l-ar fi distrus cu picioarele şi ar fi privit la furnicile înnebunite de dezastru. Aron era mulţumit să fie o parte a lumii sale, dar Cal trebuia să o schimbe. "

John Steinbeck - La răsărit de Eden

Bad Boy Bubby Singing


Bad Boy Bubby



Despre cum

"Arta adevărată nu stă în frumuseţea picturii, ci în acţiunea de a picta, în mişcarea dramatică şi dinamică ce trece de la un efort la altul. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul gândului. Personal, mă interesează mai mult mişcarea sa decât el însuşi."
Pablo Picasso

Zen şi libertatea

"Să depăşeşti limitele propriilor conflicte, să te simţi unul cu ceilalţi, să te conduci în mod natural, asta e viaţa liberă. Adevărata libertate este interioară. Înseamnă încredere în tine însuţi. În acest fel, e posibil să te supui regulilor exterioare şi să rămâi liber în interior."
Ce este Zen? - Dokusho Villalba

Viaţa bună

“Baciul m’a ospatat cum se cuvine si vorbea trebaluind prin ceair si nu statea o clipa locului, strecurind casul, fierbind zerul, incercind sa dreaga săcoteile rupte si bombanindu-si fata ca n’a avut grija de ele.

- Ciobania e meserie grea, parinte, zicea el, nu cum spun unii ca noi nu facem altceva decit sa cintam din fluier si sa numaram stelele. Pe mine m’a facut mama la stina si am crescut intre oi, si tot la oi am imbatrinit si n’am avut o zi de odihna si socoteam fătatul țurcanelor pina’n vremea de a-mi zice rugaciunile si uite-asa am tinut ce se vede [...] eu intr’o parte, la stina, muierea acasa, cu ale ei, cu torsul si țesutul, ca si ea venea la mine tot pe fuga si nici n’o vedeam bine si o rezemam, asa, de cite un fag, si uite-asa ne-am facut copiii, ca n’am avut timp.” (Valeriu Anania, Memorii, Polirom, 2008, p. 87)

On communication

“Good communication is as stimulating as black coffee and just as hard to sleep after.”
Anne Morrow Lindbergh