Despre destin

Explicând destinul prin teoria haosului
- o serie de atractori între care pendulăm imprevizibil.

Dionysos

"Cultul aceste divinităţi trace era în toate privinţele în totală contradicţie cu ceea ce ştim de la Homer că a putut fi cultul divin grec. Foarte apropiat de cultul pe care frigienii - un popor aproape identic cu tracii - îl consacrau mamei sale Cibele, el avea un caracter absolut orgiastic. Ceremoniile se desfăşurau pe înălţimile munţilor, în întunericul nopţii, la lumina tremurândă a faclelor aprinse. Răsuna o muzică zgomotoasă, sunetul asurzitor al talangelor de aramă, bubuitul surd al marilor cimbale, şi, amestecate cu ele "acordurile înnebunitoare ale flautelor prelungi, pentru întâia oraă trezite la viaţă de auleţii frigieni. Stârnită de acestă muzică sălbatică, mulţimea participanţilor la serbări dansează urlând frenetic. Ce se auzea nu era cântec; vârtejul dansului tăia respiraţia pentru aşa ceva. Căci nu era vorba de pasul de dans măsurat în care se mişscau, cântând peanul, grecii lui Homer. Mulţimea exaltată se învârtea într-o horă sălbatică, ameţitoare, dezlănţuită, pe coastele muntelui. Femeile mai ales dansau în aceste hore ameţitoare până la epuizarea totală; îmbrăcămintea lor era ciudată: purtau bassari, după câte se pare veşminte lungi, fluturânde, făcute din blănuri de vulpe, iar peste ele piei de căprioară şi, pe cap, coarne. Părul le fâlfâia învolburat sălbatic, în mâini ţineau şerpi, animale sacre pentru Sabazios, agitau pumnale sau tyrisuri, ale căror vârfuri de lance erau ascunse sub iederă. Dezlănţuite, ajungând la paroxismul exaltării, ele se aruncau cuprinse de un "delir sacru" asupra animalelor alese pentru sacrificiu, le înşfăcau şi le sfâşiau, smulgând apoi cu dinţii carnea sângerândă şi înghiţind-o crudă."

Erwin Rhode - Psyche