"Acelor lucruri pe care omul superior le va înţelege probabil cu multă dificultate le aparţine vanitatea: el va fi chiar tentat să o nege acolo unde alţii, o altă categorie umană o va prinde cu ambele mâini. Problema lui este să-şi reprezinte fiinţe care încearcă să producă o bună părere despre sine pe care ei înşişi nu o au - şi, deci, nici n-o merită - şi care, apoi, încep ei înşişi să creadă în ea."
Fr. Nietzsche
"Dacă opunem , într-o - poate prea simplă - operaţie, vanitatea - orgoliului, acesta din urmă ca o facultate, ca o virtute care te ajută să-ţi asumi sarcini mari, disproporţionate pentru un observator neutru, observăm imediat că acesta, orgoliul, se sprijină în întregime pe forţe proprii, aproape în indiferenţă faţă de normele opiniei publice. Şi dacă vanitatea se reazemă pe o slabă evaluare de sine, pe nesiguranţă de sine, orgoliul, din contră, se va baza tocmai pe puterile proprii, în luptă, adesea, cu ale altora. Pe scurt: vanitatea va genera nesiguranţă şi megalomanie, agresivitate când e contrazisă de bunul simţ - orgoliul poate sta la baza unor creaţii ample, de înaltă valoare, dar şi ca o sursă a nefericirii personale pe care o încearcă, de obicei, cei care construiesc fără ca să ţină seama totdeauna de bunul simţ, de opinia curentă sau de o anumită tiranie a valorilor acceptate, azi, numită şi political correctness. Orgoliosul - un singuratec, vanitosul - un om al mulţimii, al aglomerărilor umane, gălăgioase şi schimbătoare."
N. Breban - Fr. Nietzsche. Maxime comentate
____________________
Căutând forţe care să mă zdruncine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu